Cu mare bucurie, am adunat într-o cutie toate ingredientele pentru 20+ activități interactive de descoperire a naturii.
Am creat această ofertă pentru aceia dintre voi care lucrează cu grupuri de copii și își doresc să le ofere experiențe de învățare memorabile, pornind de la conectarea cu natura.
Oferta noastră
Oferta noastră are la bază activități curriculare și extra-curriculare din următoarele domenii: Biodiversitate, Managementul deșeurilor, Practici tradiționale de cultivare a pământului, Energie, Transport, Apă.
Centrul oferă şi un spaţiu de învăţare prin stagii de practică pentru studenţi şi seminarii de formare în domeniul educaţiei pentru mediu.
SCHUBZ Râşnov va funcţiona ca un centru de programe şi resurse pe termen lung pentru comunităţile urbane şi rurale din judeţul Braşov, precum şi pentru şcoli, universităţi şi organizaţii din România interesate de educaţia pentru dezvoltare durabilă.
Puteţi descărca de aici oferta noastră: pliant 2016
Animale şi plante
Carnivorele mari – scenarii pentru viitor
Clasele 5-8 Locația: în interior În acest atelier experimentăm jocurile de rol și dezbaterea. Elevii vor veni cu soluții legate de viitorul carnivorelor mari, și vor argumenta ce ar însemna decizie individuală pentru regiunea în care trăiesc, pentru țara lor, pentru alte țări, pentru politicieni, pentru fiecare om.
Despre carnivore mari în Europa și România
Clasele 4 – 8. Locația: în interior Cu toții știm că România are cele mai mari efective de urși, râși și lupi. În cadrul acestui atelier, elevii vor afla date importante despre dinamica acestor animale în Europa dar și informații importante despre biologia acestora. Profilele animalelor vor fi compuse de către copii printr-o modalitate interactivă. […]
De ce protejăm natura
Clasele 1-8 Locația: în interior și în aer liber În cadrul unor discuții și cu ajutorul jocurilor, copiii vor înțelege care este motivul pentru care protejăm natura și care sunt valorile pe care oamenii doresc să le protejeze. De asemenea în cadrul discuțiilor, împreună vom alege activități pe care fiecare persoană le poate aplica, în […]
Gradina copiilor
O gradina de legume poate fi un excelent prilej de invatare! Vom invata sa fim rabdatori, pentru ca semintele semanate de noi azi, n-au auzit de fast-food si germineaza ataaat de lent! Drumul pana la salata din farfurie de-abia a inceput si noua ne e deja foame! Pana atunci, invatam sa ne murdarim pe maini, […]
Plantele aromatice – de la semințe în bucătărie
De la seminţe la fructe şi legume este un drum lung.
Cum ar fi să fim păsări?
Stiţi cum zboară păsările? Dar cum se hrănesc? Cântecul lor este de asemenea minunat!
Lupii – de la povești la știință
Lupii sunt unele dintre animalele cele mai urâte de către public în general. Acest atelier oferă posbilitatea de descoperire a vieţii lupului!
Apă
Apa in viata noastra – Raul Ghimbasel din Rasnov
Activitate recomandate pentru clasele 6-8. Copii sunt provocati sa participe la un atelier tip dezbatere, in care, dupa ce ei descopera raul din orasul lor in fotografii si imagini vechi si actuale, sunt ghidati sa imagineze un viitor „Altfel” pentru acesta. Echipele de elevi aduna idei pentru a schimba starea raului in comunitate, le pun […]
Descoperiți-vă râul!
Calitatea apei şi râurile sunt foarte importante pentru viaţa noastră. Vă invităm să le descoperim şi contribuim la păstarea curată a acestei resurse.
Calitatea apei în viața noastră
Activităţile noastre de zi cu zi aduc în mediu o cantitate considerabilă de poluanţi.
Care este magia apei?
Apa este elementul natural care ne defineşte existenţa. Jocul şi cunoaşterea ne va ajuta să descoperim calităţile apei.
Bandă desenată
Bandă desenată
Considerată cea de-a 9-a artă, Banda Desenată este o modalitate de comunicare prin text și imagine. Principiul benzii desenate poate fi aplicat în mod special la orele de desen, limba și literatura română, comunicare, istorie, geografie, biologie, educație ecologică, dezvoltare durabilă, educație civică. Aceste ore pot fi desfășurate în școli și licee, de la clasele […]
Cărți
Să împărtășim bucuria naturii
O carte inspirationala pentru profesori, educatori, parinti si toti cei care isi doresc sa experimenteze invatarea in natura intr-un mod profund si foarte diferit. 🦋Este mai mult decat o colectie de jocuri de descoperire a naturii pe care o puteti avea mereu la indemana. In paginile cartii „Sa impartasim bucuria naturii” veti gasi si ghidare […]
Povestea unui steag tricolor
Povestea unui steag inedit din Lupșa (Munții Apuseni), făcut de femeile din sat într-o noapte pentru ca a doua zi, dis de dimineaț sa plece lumea, pe jos, catrăe Alba Iulia pentru a pecetlui unirea din 1918! Steagul este inedit datorită culorilor, materialele textile folosite provenind de la toți oamenii din acel sat. Aceast inîtâmplare […]
Cartea mea de benzi desenate, autor Mihai I. Grăjdeanu
Caiet de lucru pentru iubitorii de benzi desenate, ȋncepători sau cu experienţă: 8 pagini de instrucţiuni și sfaturi utile + 64 de pagini pentru propriile povești. Se recomanda atit elevilor cit si profesorilor. Caiet util pentru orele de: – limba română– studiu necesar pentru aprofundarea textului multimodal – istorie, georgrafie, educație ecologică, dezvoltare durabilă. NOTĂ: […]
Benzi Desenate bazate pe subiecte din literatura română
Volumele Comics Didactic transformă lectura ȋn plăcere. Prin intermediul benzilor desenate, operele literare pot fi citite și ȋnţelese mai ușor de elevi. Personajele din operele literare pot deveni acum, la fel de ȋndrăgite și populare precum eroii de bandă desenată. Textele publicate ȋn benzile desenate respectă textele operelor literare abordate. Subiectele alese respectă programa școlară. […]
Cooperare
Gradina copiilor
O gradina de legume poate fi un excelent prilej de invatare! Vom invata sa fim rabdatori, pentru ca semintele semanate de noi azi, n-au auzit de fast-food si germineaza ataaat de lent! Drumul pana la salata din farfurie de-abia a inceput si noua ne e deja foame! Pana atunci, invatam sa ne murdarim pe maini, […]
Ce este o arie naturală protejată – Parcul Național Piatra Craiului
Cea mai bună metodă de a învăţa despre arii protejate este să facem o vizită la Parcul Naţional Piatra Craiului!
Energie
Laboratorul de energie
Ştiţi de unde provine energia? Cum se produce şi cum este folosită aceasta?
Kituri educație în natură
Kit „Educație prin conectare la natură”
Cu mare bucurie, am adunat într-o cutie toate ingredientele pentru 20+ activități interactive de descoperire a naturii.
Am creat această ofertă pentru aceia dintre voi care lucrează cu grupuri de copii și își doresc să le ofere experiențe de învățare memorabile, pornind de la conectarea cu natura.
Pădure
Întâlnire cu liniștea
Liniștea în singurătate – set de activități individuale Ați ajuns într-o zonă în care puteți experimenta conectarea la natură în liniște. Vă invităm să alegeți dintre exercițiile următoare și să vă bucurați de experiență! Respiră! Pentru o bună conectare cu propria persoană este necesară „liniștirea minții” sau „golirea minții”. Un exercițiu ușor de aplicat prin […]
Kit „Educație prin conectare la natură”
Cu mare bucurie, am adunat într-o cutie toate ingredientele pentru 20+ activități interactive de descoperire a naturii.
Am creat această ofertă pentru aceia dintre voi care lucrează cu grupuri de copii și își doresc să le ofere experiențe de învățare memorabile, pornind de la conectarea cu natura.
Plante și animale din pădure
Haideți să decoperim împreună plantele și animalele care trăiesc în pădure!
Descoperă pădurea cu toate simțurile
Pădurea este un univers unic care ne ajută să ne echilibrăm. Impreună cu copii descoperim pădurea cu ajutorul simţurilor de bază din viaţa noastră!
Pădurea din apropierea casei
Ce reprezintă pădurea pentru voi? Libertate, echilibru, pace, copaci şi animale sunt primele cuvinte pe care le auzim de la copii.
Reconstituire istorică
Reconstituire istorica
Clasele 4-8 Prin intermediul povestii, al costumelor, armelor si uneltelor, copiii pătrund in universul vieţii medievale din Transilvania. Ei pot experimenta secvente din viaţa cotidiana a oamenilor si pot înţelege legăturile dintre folosirea resursele naturale si meşteşugurile acelor vremuri. De asemenea copiii se pot conecta la atmosfera si contextul in care s-au petrecut evenimentele istorice […]
Responsabilitate față de mediu
Kit „Educație prin conectare la natură”
Cu mare bucurie, am adunat într-o cutie toate ingredientele pentru 20+ activități interactive de descoperire a naturii.
Am creat această ofertă pentru aceia dintre voi care lucrează cu grupuri de copii și își doresc să le ofere experiențe de învățare memorabile, pornind de la conectarea cu natura.
Reciclare creativă
Clasele 0-4 Locatia: în interior Un atelier relaxant, care exersează atât imaginaţia, cat si abilităţile practice. Tăiem, decupam, lipim, coasem, desenam, pictam, inventam obiecte noi, folositoare sau doar frumoase, din lucruri de care nu mai avem trebuinţă. Copiii pleacă de la atelier nu doar un nou obiect, ci si cu obişnuinţa de a se întreba […]
Carnivorele mari – scenarii pentru viitor
Clasele 5-8 Locația: în interior În acest atelier experimentăm jocurile de rol și dezbaterea. Elevii vor veni cu soluții legate de viitorul carnivorelor mari, și vor argumenta ce ar însemna decizie individuală pentru regiunea în care trăiesc, pentru țara lor, pentru alte țări, pentru politicieni, pentru fiecare om.
Despre carnivore mari în Europa și România
Clasele 4 – 8. Locația: în interior Cu toții știm că România are cele mai mari efective de urși, râși și lupi. În cadrul acestui atelier, elevii vor afla date importante despre dinamica acestor animale în Europa dar și informații importante despre biologia acestora. Profilele animalelor vor fi compuse de către copii printr-o modalitate interactivă. […]
De ce protejăm natura
Clasele 1-8 Locația: în interior și în aer liber În cadrul unor discuții și cu ajutorul jocurilor, copiii vor înțelege care este motivul pentru care protejăm natura și care sunt valorile pe care oamenii doresc să le protejeze. De asemenea în cadrul discuțiilor, împreună vom alege activități pe care fiecare persoană le poate aplica, în […]
Apa in viata noastra – Raul Ghimbasel din Rasnov
Activitate recomandate pentru clasele 6-8. Copii sunt provocati sa participe la un atelier tip dezbatere, in care, dupa ce ei descopera raul din orasul lor in fotografii si imagini vechi si actuale, sunt ghidati sa imagineze un viitor „Altfel” pentru acesta. Echipele de elevi aduna idei pentru a schimba starea raului in comunitate, le pun […]
Consum responsabil
Activitate recomandată pentru clasele 5-8! Ce trebuie să știm atunci când cumpărăm un produs? Ce întrebări să ne punem și ce răspunsuri să căutâm? Acestea sunt provocările pe care le lansează acest atelier care îi duce pe copii în călătoria de la samânță până pe raftul din magazin, urmărind traseul resurselor naturale folosite și al […]