SCHUBZ România este o iniţiativă a Centrului SCHUBZ Lüneburg şi a Asociaţiei Mioritics în cadrul proiectului “Centrul de Educaţie Ecologică Râşnov/România” finanţat de DBU (Deutsche Bundesstiftung Umwelt). Centrul de Educație SCHUBZ își propune să crească interesul și entuziasmul oamenilor pentru natură, de la nivel local la nivel global, precum și capacitatea acestora de a acționa pentru protejarea ei. Aici elevi de diferite vârste, împreună cu familiile lor, vor explora natura și vor învăța să trăiască sustenabil prin activităţi de Educație pentru Dezvoltare Durabilă (EDD).
SCHUBZ Lüneburg este un centru din Nordul Germaniei, cu 25 de ani de experienţă în domeniul educaţiei. Este un centru care creează competenţe în domeniul Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă (EDD) din landul Saxonia Inferioară. În 2015 centrul a oferit programe pentru mai mult de 13 000 de copii şi adolescenţi, şcoli, gradiniţe şi familii, prin intermediul a 780 de evenimente. Din anul 2011 centrul derulează proiecte în colaborare cu şcoli şi organizaţii din România.
Asociaţia Mioritics a fost înfiinţată în aprilie 2004, cu scopul de a sprijini dezvoltarea durabilă a regiunilor României si menţinerea valorilor naturale şi culturale ale patrimoniului local, prin ecoturism, implicare comunitară şi educaţie multiculturală. Mioritics are şase filiale în România – Bucureşti, Constanţa, Râşnov, Sighişoara, Sibiu şi Alţâna, şi derulează proiecte în urmatoarele domenii: protejarea şi promovarea patrimoniului cultural, educaţie pentru dezvoltare durabilă, ecoturism şi dezvoltare comunitară.