Suntem experți în domeniul educației de mediu, științe naturale, comunicare și management de proiect, motivați să lucreze cu copiii și adolescenții pentru a produce o schimbare a atitudinilor și comportamentelor pentru o societate sănătoasă.

Mihai Dragomir

Director

Mihai este forța creatoare din spatele Asociației „Mioritics”, care în ultimii 9 ani a contribuit la promovarea, organizarea și deschiderea către lume a patrimoniului natural şi cultural, precum şi a tezaurului de înțelepciune   din Sudul Transilvaniei. El este inspirat de natură şi este  fascinat de modul în care istoria și amintirile comunităților modelează viața din zilele noastre.

Luminiţa Tănasie

Specialist Comunicare şi Educaţie

Luminiţa şi-a făcut studiile în comunicare socială şi relaţii publice. În ultimii 10 ani a lucrat ca şi comunicator în campanii publice şi proiecte de conservarea  naturii. Este motivată de deschiderea tinerilor şi copiiilor către natură şi îi place să îi susţină pentru a menţine  conectarea cu valorile lor de suflet în viaţa de zi cu zi.

Florentina Florescu

Expert Dezvoltare Durabilă

Ecolog cu master în Dezvoltare Durabilă, Florentina are o experienţă vastă în elaborarea şi implementarea proiectelor de conservare a naturii împreună cu comunităţile locale din Sudul Transilvaniei. Ea iubeşte să transmită înţelepciunea naturii către copii şi să îi facă pe aceştia să descopere „ştiinţa şi miracolele vieţii”.

 

Mihaela Melinte

Profesoară Engleză

Mihaela lucrează la Școala Peter Thal din Râșnov ca profesor și responsabil proiecte, proiecte care aduc inovație și o nouă abordare a procesului educaţional. Este pasionată de sporturi în aer liber și este motivată să sprijine copiii să se descopere și să-şi exploreze abilitățile și talentele.

Echipa SCHUBZ Lüneburg

Dr. Frank Corleis (director Schubz Lüneburg) şi Lena Wäbs (coordonator proiect) sunt membrii ai echipei SCHUBZ Lüneburg.  Toate programele noastre sunt elaborate cu sprijinul şi în colaborare cu ei.

Nicoleta Ionescu

Coordonator Concurs

Absolventa a secţiei Turism-Servicii din cadrul ASE Bucureşti, Nicoleta şi-a descoperit şi dezvoltat în ultimii 12 ani latura creativă. S-a implicat în diverse proiecte culturale în Galaţi, Bucureşti  şi mai nou Râşnov. A participat la conferinţe  şi evenimente pe tema dezvoltării durabile, economie circulară, reciclare creativă, tehnici de educaţie alternativă pentru copii. Îşi doreşte să transmită copiilor dragostea pentru natura şi metodele prin care pot pastră echilibrul dintre acţiunile lor si impactul asupra mediului.

Cristina Petric

Profesor şcoala primară

Cristina este învăţătoare în limba germană la Şcoala Peter Thal din Râşnov. Folosind experiența şcolii germane ea introduce experiența naturii în educația tradițională, precum şi faptul ca este importantă dezvoltarea inteligenței sociale și emoționale la copii.

 

Bogdan Ionescu

Administrator

Scenograf cu experiență în producții de teatru și filme, Bogdan organizează cursuri de teatru pentru elevi din Râșnov. Inspirat de proprii săi copii și de pasiunea sa pentru patrimoniul cultural, el oferă o alternativă creativă de a petrece timpul liber, copiii descoperind lumea legendelor.